nevoi de suflet

În sfârsit a venit . Am aşteptat-o aşa de mult. Aveam nevoie de o speranţă care să mă facă să continui drumul acesta anevoios prin lume.  Aveam nevoie de o rază de lumină să pătrundă in sufletul meu şi să scoată la lumină dorinţa de viaţă şi să distrugă orice urmă de plictiseală, lăsând doar fericirea să-mi cuprindă întreaga fiinţă.  Aveam nevoie de lina adiere a vântului ce se joacă cu parul meu şi îmi răsfaţă simţurile cu miresmele toporaşilor si lacrămioarelor. Aveam nevoie de câmpiile de un verde-crud pe care să pot alerga cu speranţa ca picioarele mi se vor desprinde de sol şi voi pluti chiar şi pentru o secundă, având acea senzaţie de nepăsare. Aveam nevoie de ploaia caldă care să-mi spele chipul posomorât şi de norii ce se pot întruchipa in multe forme, nedesluşite uneori. Aveam nevoie de o păpădie pentru a-mi elibera visele şi dorinţele acumulate de atât de mult timp, înălţându-se spre cer doar cu o simplă suflare a mea. Aveam nevoie de râsetele din jur pentru a-mi putea reaminti clipele minunate din trecut şi  jocurile mult îndrăgite din copilărie. Aveam nevoie de petale de lalele roşii şi de câteva boabe de pasiune pentru a iubi din nou şi pentru a mi se vindeca fiecare crăpătură din inima mea . Aveam atâtea nevoi, atâtea dorinţe, dar erau imposibile. Frigul îmi îngheţase orice cale de exprimare. Dar acum s-a sfârşit . Aveam nevoie de primăvară. Şi iată că a venit, trezind din nou speranţa si sentimentele nobile de mult uitate într-un colţ neştiut din inima mea .