joi, aprilie 22

        Statea uitata in coltul camerei . Privea luna de la fereastra ce lasa doar o raza sa patrunda printre gratiile ei . Statea ca in fiecare noapte si-si astepta printul pe care l-a visat de atatea ori . Statea pe podeaua de lemn si buzele ei repetau cantecul ce il aude deseori in vis . Parul ei catifelat ii ascundea corpul frumos . Lumanarea aprinsa de langa piciorul ei, ii lumina chipul gingas si alb ca spuma laptelui si uneori o lacrima fierbinte ii cadea lin pe obraz.
         Timpul trecea cu fiecare gand ce ii tulbura mintea. Isi imagina uneori privirea lui calda ce o linsitea si mainile ce ii simteau fiecare fior ce ii strapungea pielea la atingerea lui. Visa. Visa si spera. Doar asa putea sa-si mai potoleasca setea de iubire si libertate. Dar, nu mai avea mult. Inima I se stingea incet, incet , ca o flacara. Dar disperarea nu se vedea pe chipul ei . Era impacata. Era fericita ca in fiecare vis il putea intalni din nou si era convinsa ca il va intalni si cand va adormi pe vesnicie si nimic nu ii v-a mai putea spulbera aceasta punte impletita din iubire, dorinta si sacrificiu, care o duce la printul ei .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu